Câte luni de meditație ți-ar trebui, ca să ajungi la puterea de concentrare pe care-o are Răzvan, la 11 ani?

27 Octombrie 2015

Din doi în doi ani, primăvara și toamna, au loc competițiile de selecție pentru lotul național de tenis. Răzvan Aghion e printre cei mai buni 8 copii din România, la tenis. Încă n-a împlinit 12 ani și e vesel. „Știi că mâine sărbătorim Sfârșitul Lumii? Nu mai știu a câta ediție…” „Aghiuță”, cum îi spun prietenii, e ca argintul viu. Anul acesta a participat deja la vreo 20 de turnee. Îi place, dar e și nevoit. Dacă vrea să-și mențină calificarea în lot, trebuie să aibă suficiente puncte. Se antrenează zilnic. Iarna, în schimb, nu are unde. Nu există în Iași nici un teren închis, pentru sportivii profesioniști. Sălile acoperite au chirii pentru cei care vor să joace cu prietenii, după serviciu. Nu-s făcute pentru antrenamente îndelungate, dacă trebuie să te așezi la masă și să faci socoteli, ca să drămăluiești banii pentru echipamente.

***

Bunicul lui Răzvan e antrenor de tenis. Bunica lui Răzvan a făcut atletism. Mama lui Răzvan e antrenoare de tenis. Tatăl lui Răzvan a făcut culturism și karate, înainte de ’89, în spatele Universității, unde, nu se știe cum, ajunsese un antrenor de origine siriană. Într-un cuvânt, familia lui Răzvan e ca o explozie de energie. Când Răzvan a primit o bursă de performanță de la Fundația Comunitară Iași, toți banii au fost investiți în echipament. Raluca, mama lui, i-a luat un costum albastru electric, un pic mai mare, ca să-i vină și când o să crească. Îl poartă numai la meciurile importante. Numai racheta Babolat pe care o folosește ajunge și la 1000 de lei.

Acum, Răzvan trebuie neapărat să iasă din țară și să ajungă la concursuri internaționale. „Aici nu prea mai are cum să învețe fiindcă a ajuns foarte sus. Te duci la un concurs ca să vezi la ce nivel ești, față de alții. Ca să-ți depășești limitele, trebuie să mergi la competiții din ce în ce mai performante și să întâlnești tot mai multe stiluri de joc. Așa îți dai seama unde te afli și ce mai trebuie să înveți”, îți explică Raluca. Dacă nu treci prin experiențele astea și rămâi în zona de confort, unde cunoști mișcările și-ți este lesne să  învingi, ajungi repede să te plafonezi.

Cui îi pasă de viața unui campion?

Oana Filip a fost în grupul de prieteni care l-a susținut pe Răzvan în 2014. Fundația Comunitară Iași e numai umbrela care aduce ieșenii alături de copiii care sunt gata să dea lecții de măiestrie adulților. În Fondul de Burse se înscriu tineri strălucitori și ieșenii aleg să fie alături de ei pentru cel puțin un an. Sunt necunoscuții de-aproape, care, uneori, regenerează fără să facă nimic. Să mergi la concursuri o dată la două săptămâni, cum face Răzvan, te epuizează emoțional.

„Și contează enorm să afli atunci că îi pasă cuiva de tine, că se interesează de ce mai faci”, îți spune Raluca. „Chiar ieri, Răzvan era trist. I-am zis că cineva a întrebat de el și și-a revenit. Contează foarte mult să știi că oamenii nu te-au uitat, că le pasă, că îi interesează ce-ai mai făcut”. Altfel, ajungi repede să te simți izolat. Consumi efort cât pentru zece vieți și nu poți să nu te întrebi „pentru ce?”. Zâmbetul altora e asigurarea că ceea ce faci nu e „degeaba”.

„Când am întâlnit familia lui Răzvan”, își amintește Oana, „a fost prima dată când am înțeles ce înseamnă cultul pentru sport și dedicația. Am înțeles ce înseamnă să fii calificat la un concurs internațional, dar să te gândești că vei dormi în mașină, că nu ai resurse pentru hotel.” Ochiul tău e obișnuit să treacă peste fețe pătate de griji, ca filele caietelor care au supt cerneala și au făcut scrisul indescifrabil. N-ar bănui că în spatele incandescenței care acoperă familia lui Răzvan se află, alături de bucurii, și nopți albe petrecute în vânători de soluții.

Confruntările

„Să-i putem cumpăra echipament”, își amintește Raluca, „din bursă, a fost extraordinar. Uite, și acum mai poartă costumul de tenis de acum doi ani, că i l-am luat puțin mai mare. Când apar atâtea cheltuieli, înveți că nu sumele mari fac diferența. Noi avem impresia că dacă oferim puțin, e insuficient față de nevoia cuiva. Dar nu e așa.” Cineva ar putea s-o întrebe cu bună credință dacă 2000 de lei pe an, cât a fost bursa prilejuită prin Fundația Comunitară, nu sunt altceva decât o picătură într-un ocean. „Dacă mi-ar spune cineva să dau acum banii ăștia, m-aș panica. N-aș avea de unde. E simplu să spui că-s puțini dacă-i primești, dar înțelegi imediat diferența când trebuie să îi dai.” E încă soare în Iași și Răzvan se gândește la înghețata lui preferată, cu iaurt. Îți povestește că asta e înghețata adevărată, iar nu cea cu arome, cu care te-ai obișnuit. Știe fiindcă a citit despre asta.

În vară a fost la Bruxelles. A participat la două turnee din Belgia, la categoria 12 ani. A ajuns până în sferturile de finală la „BATD Tennis Youth Open” și a evoluat în calificări la „BATD Youth Cup 2”. „Tatăl meu are un prieten acolo și am avut noroc, așa că am mers, că aveam unde să stăm. I-a făcut bine. A jucat un francez de culoare și a văzut ce înseamnă forța, pe teren. Noi nu suntem obișnuiți să alergăm atât de mult și nici nu punem atât de mult accent pe forță, în antrenamentele europene”, îți explică Raluca.

Răzvan se întristează, ca orice copil, când pierde și se bucură când câștigă. Numai că nu joacă doar ca să câștige, ci ca să-și cunoască limitele și să le depășească. „La un meci a fost extraordinar, fiindcă ajunsese la sfârșitul turului și colegii care pierduseră în fața lui, până atunci, au intrat în galerie și-au început să-l susțină, să strige «Hai, Răz-van!» Era cam obosit și când i-a auzit, s-a energizat”, își amintește mama lui.

Echilibrul

Ei îi plac culorile vii, care emană energie. E solară. „Când mă simt împotmolită, mă așez pe o bancă și mă uit la oamenii necăjiți. Văd oameni care mătură străzile, de exemplu. Vezi pe fața lor că au o mulțime de probleme acasă. Dar îi auzi cum fac glume unii cu alții și găsesc motive să se bucure. Atunci îmi spun:«Măi, dacă oamenii ăștia, cu atâtea probleme, găsesc în ei resurse să se bucure de viața, eu n-am nici o scuză! Trebuie să răzbesc și eu!» Întotdeauna, când privești spre problemele altora, al tale îți par un fleac.”  Raluca face o pauză. „Poate că înveți să gândești așa când ești în lumea sportului. Înveți să fii tare și să nu-ți pierzi moralul, să nu te descurajezi. Trebuie să-ți menții puterea de concentrare și atunci înveți să nu te lași copleșit de probleme.” Răzvan va împlini 12 ani și va concura, de acum, în turneele pentru următoarea categorie de vârstă, de 14 ani.

Sportul alb îi cere, mai ales, echilibru mental. „Meciurile durează mult și chiar dacă ai câștigat primele confruntări, asta nu te asigură că o să învingi, fiindcă poți să clachezi mental la sfârșit”, explică Raluca. Răzvan a jucat pe arșiță, însetat, după cum a jucat și cu febră musculară sau cu întinderi. Acum doi ani, la Campionatele Naționale, a rămas pe teren mai bine de patru ore. „Unii copii abandonează jocul, tocmai pentru că cere atâta anduranță. Trebuie să-ți păstrezi mintea limpede până la sfârșit. De asta a pierdut și Simona Halep atunci, fiindcă la sfârșit, a clacat mental. Nu s-a mai putut concentra.”

Hipnoza de pe teren

Răzvan nu renunță ușor. „Odată a fost un meci foarte greu, care a durat câteva ore. Îl dureau picioarele înfiorător, dar n-a spus nimic”, își amintește mama lui. La sfârșit, i s-a prăbușit în brațe. „Nu mai pot,” i-a spus și n-a mai putut să se miște. „În Belgia am văzut foarte clar. Ei nu pun atâta presiune pe copil, să câștige. La noi, e o mare bucurie dacă învinge și o mare tragedie, dacă pierde. Ei sunt mai relaxați.”

Despre Răzvan s-a scris că e cel mai bun jucător de tenis al Moldovei. Când îl întrebi „Ce faci, campionule?”, se uită însă în altă parte, să vadă cu cine vorbești. Părinții lui îi respectă cu sfințenie timpul de joacă, tocmai ca să-i păstreze spiritul întreg și să nu-l epuizeze mental.

Trecuseră mai bine de trei luni de cînd Răzvan își cumpărase adidași noi. Se apropia, deci, momentul în care avea să se uite în jos, ca să descopere că s-au rupt pe undeva. Asta-i durata de viață, când te antrenezi zilnic. Numai că de data asta era în mijlocul unui meci. Și nu s-au rupt așa, puțin, pe lateral, ci de-a binelea, că-i ieșeau degetele până la zgură. A luat adidașii bunicului său și a jucat mai departe. Și-a câștigat.

**

Intră în viața unui copil ca Răzvan! Fii mentor sau donator în Fondul de Burse 2016.