Fondul de Burse S16
23 Septembrie 2025
Dragi elevi de gimnaziu și liceu, din Iași și zona metropolitană,
Avem vești bune pentru voi!
Am deschis înscrierile pentru cea de-a XVI-a ediție a Fondului de Burse FCI (S16)
Dacă ai rezultate bune și foarte bune școlare și extrascolare, te implici în acțiuni de voluntariat, obții sau visezi să ajungi la nivel de performanță într-un domeniu care te pasionează, înscrie-te în programul Fondul de Burse FCI ca să primești bursă, mentorat și acces la ateliere practice. Pasiunile și spiritul tău de inițiativă, grija față de ce se întâmplă în comunitate și dorința ta de a progresa merită susținere.
Valoarea unei burse este de 2300 RON/an școlar;
Programul este activ începând cu 10 septembrie 2026. Pentru a te înscrie, este necesar să completezi următorul formular: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfmoan1o8OPRVi97eKM5uUsXFltlA_qcPW5pqKivwWj6BMM0Q/viewform?usp=header
Data limită pentru trimiterea aplicațiilor este 10 octombrie 2026, ora 10:00.
Detalii despre modul de aplicare și despre această ediție a Fondului de Burse FCI găsești în ghidul de finanțare disponibil aici.
Criterii de eligibilitate
- Elevii înscriși în clasele V-XII care studiază la unitățile de învățământ din municipiul Iași și din zona Metropolitană.
- Elevul/a sau reprezentantul legal să prezinte un cont bancar la semnarea contractului.
Criterii de selecție pentru Fondul de Burse FCI Sesiunea 15
Media generală pe anul școlar anterior să fie mai mare de 9.
– Media la Evaluarea Națională pentru cei înmatriculați în clasa a IX-a să fie minim 8.50.
– Bursierii care au mai fost în program și reaplică să aibă cel puțin media 8.50 și portofoliu implicare extra-școlară.
Aplicantul este implicat în activități școlare și extrașcolare, are diverse pasiuni pe care le poate dovedi prin diplome, adeverințe de voluntariat, certificate de participare, poze de la concursuri/ competiții/ cursuri/ evenimente civice la care a participat activ, etc;
Aplicantul își asumă participarea la activitățile din cadrul programului Fondul de Burse FCI ediția a XVI-a;
Venitul per membru de familie în ultimele 3 luni să fie de maximum 3000 RON.
Toți elevii vor trece prin procesul de selecție, iar persoanele care se înscriu pentru prima dată în Fondul de Burse FCI vor participa și la un interviu în perioada octombrie – noiembrie 2026.
Calendar
|
10 septembrie 2026 |
Lansarea Fondului de Burse |
|
10 septembrie – 10 octombrie 2026 |
Depunerea aplicațiilor şi documentelor online (transmiterea online prin formular Google Form) |
|
10 octombrie 2026, ora 10:00 |
Termenul limită de depunere a aplicațiilor (online, prin Google Form) |
|
1 octombrie – 15 noiembrie 2026 |
Interviuri online cu elevii care se înscriu pentru prima dată în Fondul de Burse FCI |
|
10 octombrie- 2 decembrie 2026 |
Anunțarea bursierilor selectați. Se face individual, treptat, în funcție de realizarea matchingului dintre bursieri și donatori. |
|
10 octombrie- 2 decembrie 2026 |
Semnarea contractelor de bursă cu elevii |
|
2 – 12 decembrie |
Eveniment de lansare a Fondului de Burse FCI S16 (prima întâlnire bursieri și donatori/mentori ai ediției 2026-2027) |
|
30 ianuarie 2027 – 30 iulie 2027 |
Viramentul burselor |
|
ianuarie 2027 – iulie 2027 |
Implementare și monitorizare program de activități educative, recreative și de mentorat pentru bursieri |
|
iulie 2027 |
Raportarea situației școlare, raportarea financiară și- completare formular feedback bursieri. Se va transmite către donatori |
*Calendarul poate suferi modificări.
Pentru mai multe informații vă rugăm să o contactați pe:
Angela Aciobăniței – Manager de proiect
E-mail: burse@fundatiacomunitaraiasi.ro
Nr. contact: +40770.430.390
