Cine sunt bursierii Fondului de burse MOLDOVA CENTER?

O parte dintre ei au crescut o dată cu programul, alții abia s-au alăturat, pentru că Fondul de Burse este dedicat elevilor, astfel că încheierea studiilor liceale înseamnă și încheierea programului, dar nu și a relației. 

Ce au în comun Andreea, Maria, Bianca, Leon, Giani, Monica, Augustin, Lakshmi, Ilinca și Eliana?

Primul răspuns este că locuiesc în Iași și au rezultate bune la învățătură.

 

 

În urmă cu patru ani a început parteneriatul dintre Moldova Center și Fundația Comunitară Iași. Dorința celor de la Moldova Center de a se implica în comunitate și totodată de a investi în educație a condus la Fondul de Burse Moldova Center. 

An de an, echipa de la Moldova Center susține financiar 10 elevi prin bursele acordate. Însă, așa cum spun și bursierii, relația dintre Moldova Center și copii este și de încredere, sprijin atunci când au nevoie, de inspirație și motivație. 

Așadar, un alt lucru pe care îl au în comun cei 10 elevi este că da, sunt bursierii Fondului de Burse Moldova Center ediția cu nr. 4. 

Bursierii de anul acesta au în comun pasiunea pentru științe și empatia de care dau dovadă când vorbesc despre ceilalți. 

Fie că își doresc o carieră în industria IT, medicină, învățământ sau justiție, bursierii Moldova Center ne povestesc cu mult entuziasm despre dorința de a fi de ajutor pentru ceilalți, de a oferi la rândul lor sprijin celor care au nevoie. 

Ce îi mai leagă pe acești 10 tineri este pasiunea pentru artă. Giani cântă la pian și datorită bursei a început și un curs de tobe, Ilinca pictează, Maria fotografiază, Monica desenează, Eliana, Lakshmi și Augustin citesc, Andreea cântă, iar Bianca croșetează. 

Și cu toate acestea, toți își găsesc timp și pentru un pic de sport, într-o formă sau alta. 

Credem noi că am aflat cum reușesc să aibă rezultate bune la școală: prin îmbinarea armonioasă a celor de mai sus. Determinarea de a-și atinge obiectivul profesional, pasiunea pentru artă, mișcare din când în când și bunătatea cu care privesc lumea. 

Bursierii ediției cu nr. 4 a Fondului de Burse Moldova Center sunt 10 tineri cu care ne mândrim și care avem încredere că vor face din Iași un oraș în care să ne placă tot mai mult să locuim. 

Mulțumim, Moldova Center, pentru modul în care îi sprijiniți pe acești elevi. 

***

Moldova Center este o clădire de tip mixt, combinând zona comercială cu cea de birouri, care îmbunătățește experiență cumpărăturilor, amplificând în același timp starea de bine a angajaților din spațiile de birouri și a tuturor celor care locuiesc în zona sau vizitează centrul orașului Iași.

Conceptul de utilizare mixtă este dezvoltat în jurul eficienței spațiului de lucru cu specificații tehnice ridicate ce pun în prim plan bunăstarea chiriașilor. Cu o suprafață totală închiriabilă de peste 16.500 mp și cu o rată de ocupare de 100%, Moldova Center oferă cele mai moderne facilități pentru dezvolatarea unor afaceri trainice, de succes.