Sprijinim tinerii cu potențial prin programul „Mentorat pentru performanță”
29 Octombrie 2014
Fundația Comunitară Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, a lansat în această lună, octombrie 2014, programul „Mentorat pentru performanță”. Acesta are ca scop realizarea, până la finalul anului 2014, a unui ghid de bune practici în mentoratul cu persoane tinere.
Pentru realizarea acestui ghid, se va lucra cu tineri cu rezultate bune la învățătură care provin din medii defavorizate și care, în prezent, primesc un sprijin financiar important, de 2000 lei, timp de un an, prin intermediul Fondului de Burse.
Particularitatea Fondului de Burse este aceea că fiecare bursier este susținut de un donator individual care, pe lângă sprijinul financiar, îi oferă și un sprijin moral, devenindu-i, astfel, mentor, și ajutându-l în procesul de dezvoltare personală. Pentru a facilita procesul de mentorat, a fost adoptat un specialist în domeniul psihoterapiei și dezvoltării personale ce va identifica nevoile și soluțiile unei relații bursier-mentor.
Până la finalul lunii noiembrie, specialistul va organiza întâlniri de grup, dar și individuale, cu bursierii și donatorii. La finalul acestei perioade, se va realiza un ghid de bune practici, un instrument care să stea la baza dezvoltării relațiilor ulterioare de mentorat cu bursierii Fundației. Ghidul își propune să fie un instrument de suport și pentru alte ONG-uri ieșene care oferă burse sau dețin programe de mentorat pentru tineri.
De asemenea, prin intermediul acestui proiect, Fundația Comunitară Iași urmărește să faciliteze dezvoltarea psihosocială armonioasă a tinerilor de gimnaziu și liceu, cu rezultate deosebite la învățătură, dar cu o situație materială precară, în vederea susținerii acestora în drumul spre excelență în educație. Ne dorim să contribuim, în acest fel, la formarea tinerilor ca cetățeni activi și responsabili, viitorii lideri comunitari, oameni de afaceri, cercetători, sportivi sau oameni politici ai Iașului.