Studenții de la Facultatea de Mecanică și CMMI au tehnică de laborator nouă și ultra-modernă printr-un proiect finanțat de BorgWarner

23 Octombrie 2021

Iași, Romania, 22 octombrie, 2021 Învățământul tehnic are un partener de încredere în industria automotive ieșeană, reprezentată cea mai mare companie activă aici, BorgWarner Iași. Săptămâna aceasta au fost inaugurate două laboratoare ultra-moderne, dotate cu echipamente de control asistate de calculator și cu un banc de analiză a transmisei mecanice, mulțumită sprijinului oferit de compania BorgWarner.

Facultatea de Mecanică și Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial se numără printre câștigătorii un grant de finanțare pentru educație, oferit de cea mai mare companie din Iași. În urma concursului de proiecte, cele două facultăți au beneficiat de sume consistente, necesare pentru achiziția unor echipamente de lucru necesare dezvoltării competențelor tehnice. Reprezentanții companiei, ai facultăților și alți invitați au inaugurat oficial noile echipamente de laborator, în cadrul unor evenimente simbolice desfășurate miercuri, 20 octombrie și joi, 21 octombrie.

Prin proiectul de modernizare finanțat de către BorgWarner și implementat cu sprijinul Fundației Comunitare Iași, s-au identificat soluții pentru achiziția de echipamente, după cum urmează:

  1. În cadrul Facultății de Mecanică, proiectul a constat în modernizarea laboratorului de „Organe de Mașini” prin achiziționarea unui Banc analiză funcționare transmisii mecanice, cu ajutorul căruia să poată fi efectuate cât mai multe lucrări practice de laborator.
  2. În cadrul Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial dotarea deja existentă a laboratorului „Măsurări asistate” a fost completată cu o serie de echipamente de control asistate de calculator, necesare instruirii studenților și anume: microscop de măsurare cu cameră video, aparat pentru controlul geometriei suprafețelor tip Roundtest, accesorii pentru mașina de măsurat în coordonate.

Tinerii au nevoie de cele mai bune condiții de studiu dar și acces la echipamente de ultimă generație, pe care le folosește industria. Ne face plăcere să contribuim la dezvoltarea competențelor tehnice ale studenților și rămânem un partener de încredere al mediului universitar. Împreună, oferim viitorilor ingineri posibilitatea să își pună în valoare expertiza și să muncească pentru a dezvolta vehiculele viitorului”, afirmă Dan Țețu, Director General BorgWarner Iași. “Am încredere că astfel de proiecte își vor găsi atractivitatea și pe piața muncii, absolvenții acestor facultăți fiind favorizați prin accesul la tehnologiile actuale.”

Mediul universitar apreciază implicarea mediului de afaceri și a marilor companii în modernizarea echipamentelor de studiu pentru studenți.

„Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial asigură specializarea în domeniile Inginerie Industrială, Inginerie Mecanică și Inginerie și Management, prin programe de studii capabile să susţină standardele de calitate în ceea ce priveşte cercetarea, în mediul local şi regional şi integrarea internaţională, în concordanţă cu noile cerinţe ale pieţei muncii dintr-o societate bazată pe cunoaştere şi tehnologie informatică. Facultatea noastră pregăteşte ingineri, specialişti capabili de a presta activităţi tehnice de concepţie şi execuţie în domeniul ingineriei industriale, a fabricatiei și pentru acest demers avem nevoie de aparatură performantă în laboratoare. Prin intermediul acestui proiect în colaborare cu BorgWarner și Fundația Comunitară Iași, reușim să actualizăm și adaptăm dotările facultății la nivelul de pregătire tehnică și teoretică cerut de către companiile în care urmează să își desfășoare activitatea absolvenții facultății. Totodată, rezultatul colateral, pe termen lung, al unui astfel de proiect este faptul că reușim să contribuim la conștientizarea de către studenți a faptului că există companii precum BorgWarner preocupate de instruirea lor ca viitori ingineri în structuri mecanice”, declară prof. dr. ing. Cătălin Dumitraș – decanul Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial.

„Necesitatea achiziționării unor standuri experimentale noi, echipate cu instalații moderne de acționare control și culegere de date experimentale, este tot mai pronunțată în ultimul timp pentru crearea unui mediu adecvat desfășurării lucrărilor de laborator. Echipamentele noi, existente pe piață, oferă posibilitatea abordării unor direcții de studiu practic a organelor de mașini, cu un impact deosebit asupra atractivității către studiul practic și dezvoltarea spiritului de descoperire și cercetare a fenomenelor tehnice. Prin această colaborare cu BorgWarner, alături de Fundația Comunitară Iași, am reușit să avem resursele necesare modernizării laboratorului de „Organe de mașini” din cadrul Facultății de Mecanică. Datorită acestui proiect aducem valoare adăugată activității noastre didactice și stimulăm astfel în rândul studenților interesul pentru domeniul tehnic”, afirmă –  prof. dr. ing. Gelu Ianuș – decanul Facultății de Mecanică.

 

“Învățământul tehnic presupune o componentă practică importantă, acces la aparatură, instrumentar și mobilier specific. Mai mult decât atât, învățământul tehnic se desfășoară într-un context în care inovația cunoaște evoluții aproape exponențiale și are nevoie de acces la o bază didactică modernă. Prin Fondul BorgWarner pentru educație, Fundația Comunitară Iași propune un model de parteneriat public-privat pentru susținerea educației tehnice și modernizarea infrastructurii didactice în unitățile de învățământ din Iași. Ne dorim ca acest model să constituie reperul pentru colaborări viitoare între sectorul de afaceri și mediul universitar, contribuind astfel la dezvoltarea orașului și a regiunii”, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, director executiv al Fundației Comunitare Iași.

Echipamentele achiziționate de către cele două facultăți sunt integrate într-un amplu program pentru educație, finanțat de  BorgWarner și implementat de Fundația Comunitară Iași, în urma unui concurs de proiecte. În total, patru unități educaționale din Iași beneficiază de investiții în infrastructura educațională, care vor conduce către dezvoltarea premiselor ideal de studiu pentru elevi și studenți; ceea ce va facilita apetitul elevilor pentru continuarea studiilor tehnice la nivel academic.

 

Despre BorgWarner

BorgWarner Inc. (NYSE: BWA) este un lider global de produse în soluții tehnologice curate și eficiente pentru vehicule cu combustie, hibride și electrice. Bazându-se pe expertiza sa în materie de echipamente originale, BorgWarner aduce pe piață soluții pentru produse și servicii pe piața mondială a pieselor de schimb. Prin facilitățile de producție și tehnice aflate în 96 de locații în 23 de țări, compania are aproximativ 50.000 de angajați la nivel mondial. Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați borgwarner.com.

Despre Fundația Comunitară Iași

Fundația Comunitară Iași își propune să aducă împreună oamenii care mișcă lucrurile și lucrurile care merită mișcate, spre beneficiul întregii comunități, pentru transformarea Iașului într-un oraș în care să fim mândri că locuim. Scopul Fundației Comunitare Iași este construirea într-o manieră durabilă a unui viitor mai bun al Iașului și întregii regiuni, prin încurajarea bucuriei actului de a dona.