Viața pe portativ, cu Mălina

1 Octombrie 2015

Viața Mălinei a devenit un șir continuu de concerte. „Numai puțin! Trebuie să împachetez vioara”, îți spune. Nu s-ar plimba cu ea, descoperită, prin parc. Să nu intre praful, să nu se ude, să nu pățească ceva. O mânuiește cu mișcări delicate, de parcă ar aranja petalele unei flori. Anul trecut a cântat pentru Principesa Margareta a României. Mălina își drămuiește energia pentru fiecare concurs pe care îl are în față.

N-ai greși dacă ai crede că e un copil-minune al viorii.  Ea n-a luat arcușul în mână la 4 ani, ca alți copii, ci abia la 7 ani, jumătate. „Pentru noi, e foarte important să participăm la concursuri. Acolo vezi cu adevărat la ce nivel ești și unde trebuie să mai lucrezi. Când observi că altcineva are o interpretare mai puternică decât a ta, te întorci acasă și nu te mai dezlipești de vioară. Astea sunt momentele în care exersezi cu pasiune. Atunci te auto-depășești”, îți explică. În afară de Festivalul „George Enescu”, Mălina a participat la toate concursurile importante din țară.

Îți poate vorbi nu despre tehnică, ci despre muzicalitatea emoțiilor. „Tehnica e foarte importantă, desigur, dar un artist trebuie să treacă dincolo de ea. În sala de spectacol, rolul lui e să transmită emoții. Poate că cineva nu-și va da seama dacă ai falsat, dacă ai sărit peste o notă. În schimb, va simți asta. Va simți altceva decât ai încercat să-i transmiți.”

Toate cele 5 verișoare ale sale cântau la un instrument când Mălina se pregătea să intre în clasa întâi. „Eu nu vin dintr-o familie înstărită și am avut probleme”, îți spune. Nu găsea nici un profesor care să vrea să o pregătească și să lucreze cu ea. Pătrundea târziu pe scena aceasta și nu avea în spate nici una dintre asigurările care ar face drumul mai neted unui copil. „Asta a fost cel mai greu. Contează enorm să aibă cineva grijă de tine, să te pregătească, să exerseze cu tine. Și pe mine nu mă voia nimeni. Părinții mei s-au gândit că voi încerca să merg pe drumul ăsta până în clasa a IV-a și, dacă nu merge, să merg la școală normală, după aceea.” 

O competiție duce la alta și așa se formează o zodie

Te gândești că la mijloc, între copilul de-atunci și tânăra violonistă de-acum, se află ambiția și determinarea de-a demonstra că e în stare să ardă etapele și să depășească obstacolele preconcepțiilor. „Nu. Totul a fost natural. A venit, pur și simplu, din pasiune. N-am încercat să demonstrez nimic. Profesorii mei mi-au spus, până la urmă, că am un talent nativ pentru asta.” Mălina e senină ca cerul de vară. Știe că acum e într-un punct de răscruce. Nu mai este nici un concurs național la care să participe, la nivelul la care se află acum. Dacă vrea să crească, va trebui să meargă la concursuri internaționale. Și acelea sunt scumpe. Mai scumpe decât și-ar permite. Înseamnă taxe, drumuri și pregătiri.

O privești și-ți închipui că nu sunt mulți cei care ar putea face ceva pentru ea. Bursa de anul trecut, pe care a primit-o de la Fundația Comunitară Iași, a păstrat-o pe toată ca să participe la un singur concurs. „Am păstrat în mod special banii aceia, ca să pot merge la un anumit concurs. Orice competiție contează. După aceea, treci la următorul nivel. După ce am câștigat concursul, am putut merge la următorul, de o anvergură mai mare. Lucrurile astea se leagă între ele. Dacă nu poți participa la o competiție, cel mai probabil, nu vei putea participa nici la următoarea. Fiindcă din banii pe care îi câștigi la prima îți plătești taxa, drumul și orele de exercițiu pentru următoarea. Și tot așa. E un lanț”, îți explică.

Mălina a concertat alături de orchestrele României și a pășit pe scene în recitaluri solo. O găsești greu, fiindcă de cele mai multe ori, exersează pregătindu-se pentru următoarea confruntare cu ea însăși, când va descoperi încotro s-o ia ca să se auto-depășească.

Sprijină un copil talentat, precum Mălina

Deschide o poartă în labirintul vieții unui copil ca Mălina. Participă la Fondul de Burse al Fundației Comunitare Iași și oferă încredere.

Află aici cum te poți implica!