Cum să nu fugi din fața întrebărilor: Ce obiective duc spre Roma fericirii

8 Mai 2015

A 3-a parte din 3

Două ateliere, „Mentoratul ca stare” și „Mentoratul ca fapt” au adus donatorii care susțin Fondul de Burse mai aproape de înțelegerea a ceea ce este un mentor – un om care se împărtășește altora, în mod autentic.

Credințele noastre ne spun că mentorul e un înțelept în vârstă sau o persoană realizată profesional și social. De fapt, discipolii își aleg mentorii, hrănindu-se din povestea lor de viață, adesea, fără ca mentorii înșiși să știe că au fost aleși.

Ana-Aurelia Băianu, psiho-terapeut, coordonează din 2014, alături de o echipă formată din patru consilieri, programul de mentorat al Fondului de Burse. Are grijă ca prin întâlnirile grupului de suport al mentorilor, prin ateliere, prin interacțiuni de tip „Biblioteca Vie” și prin ședințe individuale de dezvoltare personală și consiliere, să nu rămână nimeni singur pe drumul acesta, care întărește conștiința sensului în viață atât pentru mentori, cât și pentru bursieri.

Pe măsură ce călătoria va continua, și unii, și alții, vor deveni  oameni din ce în ce mai împliniți și mai fericiți.

Cum să nu fugi din fața întrebărilor:  Bucură-te de călăuze și intră pe drumul tău ( prima parte din 3)

Cum să nu fugi din fața întrebărilor: Dezvață ceea ce știi, ca să faci loc pentru altceva nou (a doua parte din 3)

***

Donatorii care au îndrăznit să pășească în afara  a ceea ce-au învățat, se află pe drumul spre fericire. Mai întâi, fiindcă și-au stabilit un obiectiv de creștere personală.  De Anul Nou, 45% dintre oamenii își setează obiective de creștere. Și numai 8% dintre ei le respectă. Pentru un cinic, ar fi suficient să știe asta ca să pună sub semnul întrebării orice călătorie care începe printr-un legământ.

Relația de mentorat începe ca un mariaj, prin declarația de asumare a rolului în care pășește un donator. El poate s-aleagă să rămână donator. Sau să devină mentor, dacă nu  se poate implica financiar, sau să devină mentor-donator, dacă știe că poate oferi pe abele planuri.

La ce folosește un asemenea legământ? Ei bine, oamenii care nu-și propun în mod explicit un obiectiv sunt de 10 ori mai departe de a-l atignge decât aceia care ș-li asumă în mod clar.  În plus, obiectivele ne fac fericiți, fiindcă ne creează scopuri și ne dau sens. Dacă ar fi să calculăm, am spune că fericirea noastră e influențată de zestrea noastră genetică, în măsură de 50%.  Condițiile noastre de viață și întâmplările prin care trecem contează, însă, numai 10%.  Pentru 40%  din fericirea noastră, importante sunt activitățile intenționate, prin care ne propunem să trecem. Ele ne dezvoltă curiozitatea, ne ajută să devenim conectați la propria viață. Pe baza lor, simțim că suntem valoroși și că avem un sens, prin ele, ne ridicăm stima de sine și ne câștigăm împlinirea personală.

De cele mai multe ori nici nu contează dacă am ajuns acolo unde ne-am propus să fim, fiindcă viața e mai bogată și mai complexă decât noi, parte din viață. Cei mai mulți dintre oameni ar băga mâna în foc că parcursul e mai important decât sfârșitul, că au fost mai fericiți să se îndrepte către un obiectiv decât în momentul în care l-au atins. Fiindcă focalizarea asupra unui obiectiv poate diminua depresia.

Statisticile arată că performanța la locul de muncă, de pildă, este determinată doar în măsură de 25% de IQ-ul nostru. Restul, de 75%, este influențat de viziunea noastră asupra lumii. Oamenii pozitivi ar putea fi de 10 ori mai angajați în ceea ce fac decât oamenii triști.

Numai că nu toate obiectivele duc la Roma creșterii personale. Obiectivele extrinseci, precum sporirea bunurilor materiale, a imaginii sau a prestigiului creează anxietate, depresie și boicotează stima de sine. Sunt obiective care ne secătuiesc de energie și care creează dependență: cu cât fugim mai mult după ele, cu atât ne simțim mai înfometați. Ciclul nu se termină niciodată fiindcă mereu avem nevoie e mai mult.

Dimpotrivă, obiectivele intrinseci, precum dezvoltarea personală sau implicarea în comunitate au darul să sporească starea de bine generală și să ne ridice nivelul de fericire. Să creăm relații profunde, să ne arătăm unii altora afecțiune și apreciere, toate acestea ne hrănesc prin ele însele. Dispare din ecuație termenul acela al sacrificiului personal, care ne determină să calculăm în permanență dacă am primit pe cât am dat. Obiectivele intrinseci unesc  pe a da cu a primi în același termen.

Ana Rîciu, psiholog cu pregătire în Terapia sistemică de cuplu și de familie, pasionată și de Terapia Centrată pe Emoții, precum și de psihologia patristică este o altă călăuză pentru donatori și bursieri. „Cred în oameni și în schimbare, și am realizat că pentru a se schimba, oamenii au nevoie să se simtă ascultați, acceptați, respectați și iubiți – este ceea ce ofer în munca mea cu oamenii, îi însoțesc într-un proces de schimbare și o mai bună cunoaștere de sine”, îți explică.

Cu bursierii Fundației Comunitare Iași, lucrează pe nevoi specifice, precum  auto-cunoaștere, dezvoltare personală, o mai bună relaționare cu sine și cu ceilalți, îmbunătățirea calității relației cu părinții, precum și dezvoltarea unei relații fructuoase cu mentorul – acolo unde este cazul.

Ana oferă cu drag și dedicare, în mod voluntar, din timpul, cunoștințele acumulate și din experiența sa. Oricine începe un proces de auto-cunoaștere și schimbare personală, îi poate scrie pe adresa consilierepsihologicaonline@yahoo.com. Ana nu-i va stabili o ședință de terapie și un preț, ci un sfat de specialist care și-a creat o misiune personală din a fi alături de oameni, în drumul lor spre împlinire.

Bornele fericirii  când accepți să te oferi celorlalți

La atelierul „Mentoratul ca fapt”, donatorii au înțeles că există un rol de mentor pe măsura personalității fiecăruia. Fie că sunt cei care-i pot învăța pe ceilalți, fie că sunt oamenii care provoacă sau declanșează curajul de a visa, fie că sunt aceia care mereu cunosc oamenii potriviți și-i aduc împreună spre mai binele tuturor, pentru fiecare există un rol de erou în viața altcuiva.

Aurelia are grijă să deschidă mai întâi spre ei înșiși pe oamenii oamenii care se pot oferi altora. Împreună, vor depăși fricile nu lăsându-le în urmă, ci metabolizându-le prin schimbare, pe parcursul atelierelor și al întâlnirilor de tip Biblioteca Vie, unde mentorii se lasă, ca niște cărți, să fie răsfoiți de bursieri. În felul acesta, așa cum repetă Aurelia, se va forma „relația” din care se vor hrăni cu toții. Fiindcă cea mai mare capcană întinsă în fața unui mentor este aceea de-a se considera un salvator. Atunci, concentrarea nu mai cade asupra bucuriei de-a fi împreună. Atunci începe gândirea fixată în categorii și frica de eșec. „Pentru că cine stabilește dacă ai avut succes ca mentor? E posibil ca interacțiunea unui copil, cu tine, să îl scoată dintr-un mediu social bolnăvicios și să-l aducă, peste ani, acolo unde visa să ajungă. E greu de calculat”, îți explică Aurelia. Ca să îndepărteze rânjetul incertitudinii, ea are grijă ca fiecare să-și stabilească proprii indicatori pentru succes. Știe că, în cele din urmă, îmbogățirea spirituală a fiecăruia va depăși în mod firesc indicatorii aceștia. Totul se va naște din simplul fapt de a fi împreună cu celălalt, în mod deschis și autentic.

Povestea mentoratului înseamnă, așadar, a începe o drumeție către întărirea conștiinței că avem un sens în lumea în care trăim.  Mai multe porți vor fi descuiate, fiindcă această conștiință a sensului în viață înseamnă, deopotrivă, o mai bună sănătate mentală, mai puține stări depresive,  mai multă satisfacție personală, o capacitate crescută de auto-acceptare și, în cele din urmă, poate că și un somn mai bun.

Citește și:

Cum să nu fugi din fața întrebărilor:  Bucură-te de călăuze și intră pe drumul tău ( prima parte din 3)

Cum să nu fugi din fața întrebărilor: dezvață ceea ce știi, ca să faci loc pentru altceva nou (partea a 2-a din 3)

***

La răscruce de drumuri în viață: Cum începe transformarea unui tânăr

Alexandra-Mădălina:  Am ales sa particip la aceste ședințe întrucât am conștientizat că am anumite probleme cunoscute sau necunoscute cu mine însămi, probleme care în unele momente mă  împiedică să mă dezvolt în mod eficient.

Simțeam că nu am destulă încredere în mine și că mă „invadaseră”  de ceva vreme anumite rețineri în relaționarea și comunicarea mea cu ceilalți. De aceea, am considerat că e timpul să fac ceva, să schimb aceste aspecte negative ale personalității mele. Simpla activitate de a sta de vorbă în mod sincer cu o persoană, de a te destăinui ei, știind că indiferent ce ai spune, nu te va critica și judeca, este extrem de util! Ca o mână binefăcătoare.

După numai câteva întâlniri cu Ana, am ajuns să mă cunosc mai bine, să îmi aflu limitele sufletești,  să descopăr ceea ce mă deranjează la mine și să corectez aceste „greșeli”, reușind să îmbunătățesc interacțiunea mea cu cei din jur, să privesc viața dintr-o altă perspectivă, să gestionez problemele cotidiene  într-o manieră diferită, astfel încât să nu mă afecteze, să nu își pună amprenta asupra gândirii și conduitei mele.

Într-adevăr, SCHIMBAREA pornește întotdeauna din interior și se revarsă atât asupra eului, cât și asupra socializarii și conviețuirii cu ceilalți. Ana, consiliera mea, m-a făcut să înțeleg acest lucru, m-a determinat să mă accept așa cum sunt și să îmi „exploatez” întotdeauna calitățile în defavoarea defectelor care simțeam că primează.

Recomand cu toată sinceritatea aceste ședințe de consiliere celor care consideră că au ceva de îmbunătățit sau de schimbat la personalitatea lor, chiar și lucruri mărunte care în mod conștient sau  inconștient le afectează percepția asupra sinelui sau asupra relației cu apropiații, aspecte care îi pot împiedica să se dezvolte frumos din toate punctele de vedere.

Mulțumesc, Ana, pentru toate cuvintele de bine!

Irina: Ședințele de psihoterapie reprezintă  acele momente în care mă desprind de aglomerația cotidiană și mă întorc spre mine cu ajutorul  Anei, o persoană la care mă gândesc acum precum la o foarte dragă prietenă. De-a lungul celor trei ședințe am discutat atât despre relația mea cu familia, școala și societatea, cât și despre relația cu mentorul.  Ana m-a dirijat cu calm spre depistarea soluțiilor pentru dificultățile întâlnite. A denumi întâlnirile noastre „ședințe” mi se pare un lucru forțat, căci termenul trasmite ideea unor discuții rigide, formale, pe când întâlnirile defășurate o dată pe săptămână sunt adevarate binecuvântări și trepte spre autocunoaștere. Fie că am discutat liber, fie că am făcut teste, atenția, dăruirea și grija Anei m-au încurajat spre a mă autodescoperi și analiza în diferite sitiuații, spre a mă degaja de constrângeri, spre  a deveni sinceră cu mine însămi.

Consider că fiecare bursier ar trebui sa aibă curajul de a-și oferi răzagul de a se întoarce spre sine, de a se oglindi în alegerile sale trecute, de a se analiza în cele viitoare, de a-și redescoperi încrederea și entuziasmul de a fi el însuși. Fiecare, nu doar că va descoperi un nou prieten, ci se va înțelege pe sine, își va îmbunătăți relatia cu mentorul și va învăța cât de importantă este comunicarea în drumul formării sinelui.