Cum să nu fugi din fața întrebărilor: Dezvață ceea ce știi, ca să faci loc pentru altceva nou

6 Mai 2015

Partea a 2-a din 3

În 2014, în programul Fondului de Burse al Fundației Comunitare Iași, au fost integrate sesiunile de mentorat. În felul acesta, și bursierii, și donatorii sunt respectați ca persoane, iar nu ca numere. Un astfel de demers seamănă, însă, cu o călătorie inițiatică, plină de provocări. Frica de afecțiune, frica de eșec, frica de apropiere, frica de tine însuți, frica de-a nu depăși limitele unei relații despre care cultura locală nu-ți spune nimic, toate acestea pot frâna înflorirea personală și, mai ales, pot inhiba încrederea că putem avea și un alt sens decât acela de „rotiță într-un sistem”.

De fantomele acestea, în experiența mentoratului, și donatorii, și bursierii învață să se ferească sub veghea unei echipe de psihoterapeuți care le netezește drumul spre autenticitate.

Cum să nu fugi din fața întrebărilor:  Bucură-te de călăuze și intră pe drumul tău! (prima parte din 3)

Cum să nu fugi din fața întrebărilor: Ce obiective duc spre Roma fericirii (a treia parte din 3)

***

Magda Smolinschi, una dintre cele patru colege  împreună cu care Aurelia coordonează programul de mentorat, este psiholog acreditat și se specializează în terapia de cuplu și de familie. „Am încredere în oameni, în frumusețea, puterea și resursele lor interioare. Am încredere că fiecare dintre noi poate realiza o schimbare care să îi îmbogățească propria viață, a familiei lui, a altor persoane dragi din jurul său. În același timp, știu că noi, oamenii, ne dezvoltăm și devenim ceea ce suntem în cadrul relațiilor. Cele mai importante sunt cele din familia de origine, iar felul în care membrii ei comunică, cum se comportă unii cu altii, cum își exprimă emoțiile, are cea mai mare influență asupra copiilor din familie și a adulților care vor deveni. Mai mult, la rândul lor, ei vor transmite mai departe copiilor unele din tiparele pe care le-au preluat.”

Înțelegi imediat că dacă donatorii au nevoie să pășească în afara fricilor inculcate de societate, bursierii, ca viitori discipoli, au de parcurs o călătorie asemenea, în care, ca să învețe o nouă raportare la lume, trebuie să dezvețe reflexe condiționate în miezul sufletului lor.

„Schimbarea este inevitabilă și permanentă. Cei care am fost ieri nu mai suntem astăzi, iar cei de azi nu vom mai fi mâine. Consider că e important ca noi să decidem sensul și direcția evoluției noastre în mod conștient și să nu lăsăm doar evenimentele și oamenii pe care îi întâlnim să ne influențeze.

Toate experiențele mele anterioare m-au modelat și mi-au dat posibilitatea de a deveni cea care sunt acum. De-a lungul timpului mi s-au oferit multe oportunități pe care le-am valorificat și din care am învățat că alegerea îmi aparține și că de mine depinde felul în care îmi construiesc viața. Îmi doresc să împărtășesc o parte din ceea ce am primit, iar unul din modurile în care o fac este prin a-mi însoți clienții  cu acceptare, căldură și înțelegere în călătoria lor interioară. În acest fel ei se pot regăsi, își pot redescoperi resursele, identifica propriile soluții, îmbunătățindu-și relațiile cu ei înșiși și cu ceilalți,” îți explică Magda.

Fiindcă e o terra incognita, Aurelia a gândit călătoria aceasta ca pe un labirint cu călăuze de încredere. A organizat deja un dublu atelier de grup,, „Mentoratul ca stare” și „Mentoratul ca fapt”, prin care viitorii mentori au înțeles că mentorul nu înseamnă o categorie rigidă. „În natură, ca să spun așa, noi ne alegem mentorii, iar nu vice-versa. Cineva ne vede și absoarbe din noi tot ce are nevoie ca să crească. Putem nici să nu știm că am fost aleși ca mentori”, continuă Aurelia.

Relația este cea care contează. Prin relație, fiecare metabolizează ceea ce are nevoie. La „Mentoratul ca stare” ai fi putut afla, de exemplu, că în viața ta au fost oameni din care te-ai hrănit și de care nici n-ai știut – că un mentor poate fi un prieten din copilărie, mai mic decât tine, de la care ai învățat ceva. E o lecție profundă despre ieșirea din categoriile rigide în care am înhămat înțelegerea noastră asupra lumii.

Adaptarea la lumea de astăzi începe prin asumarea libertății

În Educație, mai cu seamă,  „dictatura numărului”, sau povestea depersonificării, transpare la prima ochire. Oriunde în lume, pe primul loc în topul disciplinelor se află matematica și limbile. Pe ultimul loc, se află artele. Peste tot. Iar în rândul artelor, pe primele locuri se află muzica și artele viuale. Apoi, artele dramatice și apoi dansul. Suntem cu toții crescuți să devenim nu persoane, cu trup și suflet, ci mijloace de transport pentru cap. Iar capul, un mijloc de transport pentru creier. Iar creierul, desigur, deși e un ordinator de povești, am învățat să-l folosim aproape doar pentru calcul.

Fiindcă în perioada industrială, când au fost gândite sistemele de educație în masă, rolul educației era să pregătească forța de muncă necesară atunci. Ne-am învățat să ne gândim că dacă avem o pasiune, e mai bine s-o abandonăm fiindcă nu vom trăi din ea. Iar pe atunci, nu se trăia din creativitate în fabrici. Am învățat că e firesc să nu ne exprimăm emoțiile, că e firesc să abandonăm visurile, că e firesc să ne pese numai de supraviețuire și de profit, că e firesc să ne apărăm de cei cu care intrăm darwinist într-o competiție pentru viață.

Oriunde am privi și acum, vedem ierarhii ale disciplinelor, iar nu întâlniri multidisciplinare, țesute în jurul intereselor. Nu la confluența dintre creativitate și curiozitate, acolo unde se nasc inovațiile, am fost crescuți să ne aflăm, fiindcă matrițele în care ne-am format erau adecvate unei lumi cu totul diferite decât aceea în care trăim acum.  Iar în lumea noastră, ca să participăm la ritmurile ei, avem nevoie să redevenim persoane.

Despre asta poate vorbi pe îndelete Ana Vasilachi, care participă împreună cu Aurelia și celelalte trei colege ale sale, la călăuzirea viitorilor mentori și discipoli către ceea ce ar putea fi, fiecare dintre ei, dacă și-ar da voie. „Mă  simt binecuvântată că pot să practic aceasta meserie fiindcă iubesc oamenii și fiindcă în fiecare zi învăț  de la ei câte o lecție.

Cred că sensul în care merge viitorul  fiecăruia este măsura în care se exercită libertatea lui. Dacă omul este liber, atunci puterile lui îi permit să experimenteze diverse opțiuni.

Obișnuim sa refulam diverse emoții,  pentru a evita suferința, situațiile conflictuale, pentru a ne face plăcuti de ceilalți, pentru a fi ca ei, însă aceste obstacole create în calea emoțiilor produc disfuncții în relațiile cu sine și cu ceilalți. Prin exprimarea și cunoașterea emoțiilor noastre, ne deschidem sufletul spre lumină și speranță.” 

Ana și-a asumat să-i însoțească pe viitorii mentori  și discipoli în călătoria spre cunoașterea de sine, „spre găsirea unei armonii între ceea ce gândești și ceea ce simți, un proces în care tu ești călătorul, iar eu sunt ghidul, tu descoperi, simți, trăiești, iar eu te însoțesc. Un proces în care o să plângi, o să râzi, o să cazi, o să te ridici, dar în care nu ești singur.”

Aceasta înseamnă, mai cu seamă, să învățăm să tolerăm incertitudinea. Fiindcă avem o reacție naturală de respingere a incertitudinii, creată prin condiționarea a zeci de ani de evoluție culturală, Aurelia a creat și un grup de suport al mentorilor, prin care fiecare poate învăța din experiențele altcuiva.

La fel cum uneori ne găsim mentori fără ca măcar să fim conșienți de asta, uneori ne este cu mult mai ușor să învățăm de la alții, egali cu noi, iar nu de la specialiști. Aida Ciobanu  este și ea alături de donatori și bursieri, împreună cu Aurelia și colegele sale. E o susținătoare activă a terapiilor dinamice de scurtă durată.

„Acționez în procesele de terapie la care iau parte pe ideea conform căreia fiecare persoană posedă resursele necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă,  pe eficientizarea formării alianței terapeutice, centrarea pe obiective tangibile și asumarea responsabilității de a influența clientul într-o manieră evidentă, deschisă, pozitivă. Relațiile pe care îmi doresc să le construiesc alături de bursieri sunt unele bazate pe colaborare și încredere în faptul că mai-marii experți într-o problemă sunt chiar aceia care se confruntă cu aceasta”, îți poate explica Aida.

Are experiență în abordarea clinică a pacienților, în consiliere și orientare în carieră.  Știe foarte bine ce înseamnă consilierea psihologică a persoanelor private de libertate, a bătrânilor și copiilor institutionalizați și neinstituționalizați. Ea a avut grijă să cunoască  viitorii discipoli și să-i calibreze spre drumul pe care fiecare își dorește să-l parcurgă.

Citește și:

Cum să nu fugi din fața întrebărilor: Bucură-te de călăuze și intră pe drumul tău (prima parte din 3)

***

La răscruce de drumuri în viață: Cum începe transformarea unui tânăr

Iarina: Acea oră care-mi era dedicată a fost primită cu o mare bucurie. Doamna psihoterapeut e o persoana genială, care te ascultă în totalitate, îți oferă o nouă viziune și te susține psihic. Brusc, acea ora pe care o etichetasem la început ca „o oboseală în plus” mi-a eliminat toată osteneala și am ajuns acasă cu un chef nebun de muncă.