Alexandra Ignat

Sunt un om cu vise mărunte. Visez să îmi iau un esspresor, să îmi fac un abonament la o revista, să îmi iau bilet la un musical etc. Într-o zi, mi-am pus pe foaie visele astea, mândră de mine și de pragmatismul meu, pregătită să îmi întâmpin ziua de naștere cu un wishlist bine ticluit. M-a lovit însă realitatea unui vis măreț, a unui tânăr care face performanță – Iustin. Visul lui este să devină campion la scrimă, iar pentru asta are nevoie de un echipament corespunzător. Talent are cât un munte! O dovedesc rezultatele la toate competițiile pe care le-a bifat până acum.

Sesizezi și tu discrepanța dintre vise?

Anul acesta, am decis să iau cu împrumut visul lui și să îl fac să prindă contur. Îmi doresc pentru el o bursă în valoare de 2200 lei iar pentru asta îmi donez ziua de naștere. Dacă simți să îmi fii alături, în încercarea asta de a da aripi unui copil care promite, donează! Poți dona ce suma vrei/poți. O să împărtășim împreună bucuria de a dărui și de a ști că am făcut ce trebuia, când trebuia. Eu știu că o să fim mândri și de tricolorul pe care îl va ridică Iustin pe umeri atunci când va fi campion!

DONEAZĂ AICI

Fondul de Burse reprezintă o formă de sprijin pentru copiii și tinerii care reușesc să se evidențieze prin rezultate școlare, extrașcolare, sportive și culturale. Prin acest program tinerii vor găsi în donator nu numai un suport financiar ci și un suport moral, un mentor și un prieten ce își împarte necontenit experiența de viată, pentru a-i ajuta să se descopere.

În jurul Fondului de Burse vrem să construim o comunitate a cărei membri dezvoltă simțul filantropiei. De asemenea, ne dorim ca această experiență să-i educe să ofere sprijinul primit înapoi în comunitate.

Oferim sprijin celor care sunt implicați în activități extracurriculare, care au un impact pozitiv asupra comunității lor, care prin conduit și disciplină oferă un model societății, care prin talent și dedicare au reușit să obțină performanțe în diferite domenii.

DONEAZĂ AICI