Astăzi împlinesc 38 de ani, iar anul acesta vreau să îmi ofer ziua de naștere Mariei.
Pe Maria am cunoscut-o anul trecut și m-a zdruncinat maturitatea de care dă dovadă. Nu mi-am dat atunci seama cine are grijă de cine, Maria de mama ei sau mama ei de Maria, însă m-a marcat momentul în care am surprins-o convingând-o pe mama ei că nu au nevoie de așa multe lucruri ca să fie bine ele două. Ne copleșim copiii cu cadouri însă de fapt tot de ce au nevoie e ca noi să fim acolo pentru ei. Anul acesta aș vrea ca mama Mariei să poată petrece cât mai mult timp lângă Maria și cât mai puțin departe de ea, încercând să se îngrijească de cele necesare vieții de zi cu zi.
M-aș bucura dacă am putea face asta împreună.
DONEAZĂ AICI
Maria are 8 ani și este în clasa I la o școală din județul Iași. De mai bine de șase ani, locuiește doar cu mama sa, în căsuța bunicilor. Maria iubește să cânte și îi place să aibă grijă de alți copii mai mici. Anul trecut, Maria și-a dorit să aibă grijă până și de Moș Crăciun și i-a desenat cele mai mici cadouri pe care și le-ar putea dori, astfel încât Moșul să nu cheltuie mult și să aibă bani pentru toți copiii.
Pentru Maria, visurile sunt limitate la curtea ei mică și universul incomplet. Singură persoană care îi poate da aripi este mama, persoană în care are cea mai încredere și pe care, la cei doar 8 ani ai săi, Maria o susține moral și cu o doză mare de optimism în multele momente dificile pe care le întâmpina. Maria este un copil care crede în mai bine. Și noi ne dorim să îi întărim credință. De aceea, îmi donez ziua de naștere pentru că Maria să primească în dar încrederea că viața poate oferi și surprize frumoase.
DONEAZĂ AICI