Pentru că sunt cadru didactic, întreaga mea viață s-a construit în jurul copiilor pe care îi întâmpin la grădiniță încă de când sunt foarte mici, le modelez aripile și-i pregătesc pentru zborul către școală. Dar nu este niciun secret că, pe lângă cadre didactice dedicate, copiii au nevoie și de resurse financiare pentru a obține performanțe școlare. Iar Fondul de Burse are tocmai această misiune: să le dea copiilor o recompensă pentru strădania lor, să-i motiveze să continuie și să le dea certitudinea că au alături un sprijin.
Am hotărât, așadar, ca anul acesta să-mi donez ziua de naștere în numele acestui proiect generos, iar dacă vrei să o sărbătorești alături de mine, te invit să-i susținem împreună pe copii direcționînd o sumă oricît de mică către Fondul de Burse. Într-o vreme a valorilor rasturnate în care școala pierde teren văzând cu ochii, cei care încă mai cred în puterea educației trebuie scoși în față. Oricare zi din an e suficient de bună pentru a ne aminti asta, dar dacă se întîmplă chiar de ziua mea, bucuria mea e de neprețuit.
DONEAZĂ AICI
Fondul de Burse reprezintă o formă de sprijin pentru copiii și tinerii care reușesc să se evidențieze prin rezultate școlare, extrașcolare, sportive și culturale. Prin acest program tinerii vor găsi în donator nu numai un suport financiar ci și un suport moral, un mentor și un prieten ce își împarte necontenit experiența de viată, pentru a-i ajuta să se descopere.
În jurul Fondului de Burse vrem să construim o comunitate a cărei membri dezvoltă simțul filantropiei. De asemenea, ne dorim ca această experiență să-i educe să ofere sprijinul primit înapoi în comunitate.
Oferim sprijin celor care sunt implicați în activități extracurriculare, care au un impact pozitiv asupra comunității lor, care prin conduit și disciplină oferă un model societății, care prin talent și dedicare au reușit să obțină performanțe în diferite domenii.
DONEAZĂ AICI