Oana Florentina Gafencu

Se apropie ziua mea de naștere.

Și pentru că voi primi inevitabila întrebare „ce îți dorești cadou?”, iată și răspunsul….

Îmi doresc din tot sufletul ca, împreună cu cei dragi mie, să putem oferi unui tânăr șansa la educație, la acea educație de care am avut și eu parte (chiar dacă am apreciat mai târziu). „Educație” pentru că ea ne pregătește pentru viață, „educație” pentru că de ea depinde propria noastă existență individuală dar și relația noastră cu ceilalți.

Promit, ca după această perioadă în care #stămacasă, voi ciocni un pahar cu voi…cu prietenii mei!

 

DONEAZĂ AICI

Fondul de Burse reprezintă o formă de sprijin pentru copiii și tinerii care reușesc să se evidențieze prin rezultate școlare, extrașcolare, sportive și culturale. Prin acest program tinerii vor găsi în donator nu numai un suport financiar ci și un suport moral, un mentor și un prieten ce își împarte necontenit experiența de viată, pentru a-i ajuta să se descopere.

În jurul Fondului de Burse vrem să construim o comunitate a cărei membri dezvoltă simțul filantropiei. De asemenea, ne dorim ca această experiență să-i educe să ofere sprijinul primit înapoi în comunitate.

Oferim sprijin celor care sunt implicați în activități extracurriculare, care au un impact pozitiv asupra comunității lor, care prin conduit și disciplină oferă un model societății, care prin talent și dedicare au reușit să obțină performanțe în diferite domenii.

DONEAZĂ AICI