Octavian Istrate

În ultimii ani am devenit din ce în ce mai conștient de impactul pe care noi oamenii îl avem asupra mediului înconjurător. Ca urmare, am făcut și fac pași spre minimalism, iar dacă achiziționez ceva, îmi doresc să aibă durată de viață cât mai mare, astfel încât impactul asupra mediului să fie cât mai redus.

Faptul că există un proiect care își propune să aducă mai multă conștientizare în rândul tinerilor pe acest domeniu mă încântă, o consider o metodă foarte eficientă de a produce schimbare. Am speranță și încredere că, încet-încet, tot mai mulți oameni vor conștientiza si apoi vor alege să își schimbe comportamentele de consum. Și asta m-a determinat să aleg să susțin proiectul GREEN Impact 🙂

DONEAZĂ AICI

Green Impact este un proiect de educație non-formală dedicat elevilor de liceu care promovează unul din obiectivele de dezvoltare durabilă „Responsible Consumption and Reduction”, mai precis folosirea sustenabilă a resurselor și a unor metode diverse de reciclare. Scopul proiectului este ca liceenii să conștientizeze aceste probleme și să înțeleagă rolul, dar mai ales impactul pe care îl pot aduce societății prin propriile acțiuni.

Green Impact este un proiect implementat de AIESEC Iași.

DONEAZĂ AICI